La 90 de secunde de catastrofa

Fata ucigasa a Soarelui

Pare greu de crezut ca Soarele ar putea naste un dezastru de
asemenea proportii pe Pamant; si totusi, un raport NASA, emis in
luna ianuarie a acestui an de Academia Nationala de Stiinte (NAS)
din SUA, vine sa sprijine intocmai aceasta teorie. De-a
lungul ultimelor decenii, civilizatiile occidentale au cultivat
inconstient semintele propriei lor distrugeri. Stilul
modern de viata, in intregime dependent de tehnologie, ne expune
astazi unor pericole majore: emisiile plasmatice venite de pe
suprafata Soarelui sunt de natura sa ne „prajeasca” centralele
energetice, un eveniment cu consecinte catastrofale.

• Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
• O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87

Previziunile sunt dintre cele mai sumbre, mai ales atunci cand
experti in fenomene meteorologice spatiale, precum Daniel Baker de
la Universitatea din Colorado, anunta ca ne apropiem din ce
in ce mai mult de un posibil dezastru cu o asemenea
magnitudine. Pare greu de crezut ca Soarele ar putea
compromite, in numai cateva secunde, mare parte din progresul
nostru tehnologic: si totusi, acest lucru este posibil.

Suprafata Soarelui este o masa circulara de
plasma – incarcata cu particule de mare energie; o
parte a acestora evadeaza din stransoarea atmosferei astrului si se
deplaseaza prin spatiu sub forma vanturilor solare. Din timp in
timp, acesti „curenti” transporta miliarde de tone de plasma sub
forma unei mingi de foc denumita „emanatie
masiva a coroanei solare„. Daca o astfel de emisie ar
lovi
campul magnetic al Pamantului, rezultatul ar
putea fi cu adevarat devastator.

Patrunderea plasmei in atmosfera noastra ar cauza

schimbarea rapida a configuratiei campului magnetic al
Pamantului, eveniment care ar induce curenti in
cablurile de tensiune ale centralelor electrice. Aceste centrale nu
au fost construite sa gestioneze un asemenea flux direct de
electricitate. Cel mai mare pericol la care se supun, in cazul unui
„atac” de aceasta natura, este topirea circuitelor interne ale
transformatoarelor, intrebuintate pentru transmiterea curentului la
utilizatorul final. Un asemenea eveniment, de dimensiuni mai
reduse, a avut loc in provincia canadiana Quebec, in martie 1989,
atunci cand 6 milioane de oameni au ramas fara
electricitate, vreme de 9 ore. Dar furtunile solare pot fi cu mult
mai aspre.

Progresul nostru, blestemul nostru

Cel mai devastator eveniment meteorologic spatial din
istoria cunoscuta s-a intamplat in 1859 si este stiut drept
„evenimenul Carrington”, dupa astronomul britanic Richard
Carrington, primul care i-a inteles cauza: „doua formatiuni de
lumina alba intens stralucitoare”, emanate de un mare grup de pete
solare. Evenimentul Carrington a constat in opt zile de conditii
meteo spatiale severe. Numerosi martori oculari au declarat ca
au observat
aurore boreale impresionante chiar si la Ecuator. In
toata aceasta perioada, retelele telegrafice mondiale au fost
intrerupte, iar magnetometrele s-au dereglat.

Prognozele furnizate de analizele Academiei Nationale de Stiinte
sugereaza ca, din pricina progresului tehnologic, in eventualitatea
reproducerii unui fenomen de o asemenea anvergura, astazi lucrurile
ar putea sta mult mai rau si multi oameni ar putea muri.

Doua mari probleme trebuie luate in calcul.

• Una o reprezinta centralele electrice moderne, proiectate sa
  opereze la voltaje foarte mari pe suprafete foarte intinse. Desi
  aceasta metoda ofera o mai mare eficienta de gestionare a retelelor
  electrice, minimizand pierderile de energie si risipa prin
  supraproductie, ea a facut centralele mult mai vulnerabile
  conditiilor meteo spatiale. Centralele de mare putere se comporta
  ca niste antene, canalizand curenti directi, de intensitati enorme,
  in transformatoarele electrice.

• A doua problema consta in interdependenta centralelor cu
  sistemele care ne intretin viata: filtrarea apei de consum si a
  celei menajere, infrastructurile de transport al marfurilor,
  pietele financiare si multe altele relationate cu
  electricitatea.

Combinand cele doua aspecte, devine limpede ca o repetare a
evenimentului Carrington ar fi de natura sa produca o catastrofa
cum lumea moderna nu a mai cunoscut. Si se va manifesta
intocmai contrar cu ceea ce suntem obisnuiti sa faca dezastrele
naturale; in general, regiunile cel mai putin dezvoltate ale lumii
sunt cele mai vulnerabile, nu zonele tehnologizate si sofisticate,
asa cum va fi cazul in aceasta situatie.

Sfarsitul vietii, asa cum o stim

Potrivit rapoartelor NAS, un eveniment meteorologic
spatial violent in zona S.U.A. ar putea induce curenti capabili sa
distruga 300 de transformatoare-cheie in aproximativ 60 – 90 de
secunde, oprind alimentarea cu electricitate pentru mai mult de 130
milioane de oameni. Din acel moment, numaratoarea inversa
ar incepe pentru America.

Apocalipsa in 4 pasi:

1. Primul efect nefast – imediat, pentru unii – va fi
   sistarea alimentarii cu apa potabila. Oricine va
   locui intr-un apartament aflat la inaltime, unde apa trebuie
   pompata pentru a ajunge, va fi imediat vaduvit de aceasta. Pentru
   restul,
   apa potabila va mai veni prin conducte pentru inca, cel
   mult, jumatate de zi.

2. De asemenea, va inceta orice forma de transport asistat
   electric: trenurile, tramvaiele, metrourile si
   troleibuzele nu vor mai circula. Nici restul mijloacelor de
   transport nu vor avea o viata prea lunga, deoarece combustibilul
   din rezervoare se va termina si nu va mai exista energia electrica
   necesara pomparii benzinei din rezervoarele subterane in statiile
   de alimentare.

3. In acelasi timp, rafturile supermarketurilor se vor goli
   in foarte scurt timp si vor ramane goale, din acelasi
   motiv al imposibilitatii transportului.

4. Generatoarele de rezerva vor mai functiona inca in punctele
   esentiale, dar numai atat cat le vor permite bateriile,
   acumulatorii si rezervele de combustibil care le pun in miscare.
   Pentru spitale, acest lucru ar insemna aproximativ 72 de
   ore de functionare a aparaturii de orice fel. Dupa acest interval,
   va inceta orice forma de asistenta medicala moderna.

Cu adevarat socant este faptul ca aceasta stare a
lucrurilor va dura luni de zile, poate ani:
transformatoarele topite nu pot fi reparate, ci doar inlocuite.
Specialistii estimeaza ca exista cateva astfel de transformatoare
de rezerva, dar instalarea unuia nou presupune munca de o saptamana
sau mai bine pentru o echipa bine antrenata de lucratori; iar
acestea nu se gasesc pe toate drumurile. Oricum, in aproximativ o
luna, toate transformatoarele de rezerva ar fi deja puse in
functiune; insa numarul lor este insuficient si ar ramane inca
foarte multe puncte nerevitalizate. Pentru acestea, va fi necesara
construirea unor transformatoare noi, proces care ar putea dura
pana la 12 luni.

Chiar si daca unele sisteme vor redeveni capabile sa primeasca
energie, nu exista nicio garantie ca vor avea ce primi.
Aproape toate conductele de gaze naturale si petrol care exista
necesita electricitate pentru a fi operationale. Centralele
electrice alimentate pe carbuni pastreaza de obicei rezerve care sa
le ajunga pentru cel mult 30 de zile, dar in lipsa
sistemelor de transport care sa aduca mai multa materie prima,
electricitatea de rezerva va fi sistata la doua luni de la
catastrofa. Nici centralele de energie nucleara nu ar
duce-o mult mai bine. Ele sunt programate sa se opreasca in
eventualitatea unor probleme de alimentare si nu li se permite
repornirea inainte ca sistemele electrice sa fie functionale.

Fara energie pentru sistemele de incalzire, racire sau
refrigerare, fara transport si asistenta medicala, oamenii ar
incepe sa moara in numai cateva zile. Pericolul va fi
imediat pentru cei a caror sanatate depinde de o anumita medicatie.
Daca se opreste alimentarea cu energie electrica in New Jersey spre
exemplu, s-a pierdut un centru important de productie a
farmaceuticelor pentru toata SUA. Medicamente perisabile
precum insulina vor fi de negasit, iar cei suferinzi de
diabet sunt cu milioanele pe fiecare continent. Sistarea
productiei, a distribuirii si a stocarii acestei substante ii va
condamna pe cei mentionati la moarte. Iar ajutorul nu va fi prea
aproape. Zonele afectate de furtuna solara s-ar putea afla la sute
si mii de kilometri de oricine ar putea interveni pentru a oferi
ajutor. Dintre acestia, putini ar fi dispusi sa o faca, iar aceia,
la randul lor, vor fi probabil sarac echipati pentru a se ridica la
nivelul unui asemenea dezastru.

Apocalipsa costa 2.000 de miliarde de euro!

In bani, la o prima analiza, nenorocirea s-ar ridica la
costuri de peste doua mii de miliarde de euro. Aceasta
doar in primul an dupa furtuna, iar NAS considera perioada
de refacere undeva intre 4 si 10 ani. Este legitima
intrebarea daca natiunile aproape integral tehnologizate si-ar mai
reveni vreodata. Si se pare ca cele mai expuse regiuni sunt cele
aflate in emisfera nordica. Tari aflate la latitudini ridicate,
precum Suedia si Norvegia, spre exemplu, sunt constiente deja ca,
in timp ce spectacolul regulat al aurorei boreale este placut de
privit, el reprezinta si un avertisment continuu la adresa
retelelor electrice de aici.

Cu toate acestea, tendinta instalarii unor retele de voltaj
foarte ridicat inseamna ca si state aflate mai la sud sunt
vulnerabile in fata furtunilor electromagnetice. Spre exemplu,
China este pe cale sa implementeze o retea electrica de 1.000 de
kilovoti, de doua ori voltajul retelei Statelor Unite. Aceasta ar
insemna o unealta perfecta pentru dezastrul indus de conditiile
meteorologice spatiale, deoarece eficienta retelei de a se comporta
ca o antena creste pe masura ce si voltajul dintre retea si sol
este mai mare.

Nici Europa nu este pregatita suficient.
Responsabilitatea pentru rezolvarea problemelor provocate de vremea
spatiala este foarte fragmentata aici, sunt de parere cercetatorii.
Retelele electrice europene, in plus, sunt masiv
interconectate si extrem de vulnerabile defectarii in
cascada. In 2006, sistarea controlata a alimentarii cu
energie electrica a unei portiuni a Germaniei – pentru a permite
trecerea in siguranta a unui vas pe sub cabluri de mare voltaj – a
cauzat o prabusire in cascada a alimentarii cu energie electrica in
tot vestul Europei. Numai in Franta, cinci milioane de oameni au
ramas fara electricitate timp de doua ore. Aceste sisteme sunt atat
de complicate incat specialistii insisi par sa nu intelega pe
deplin efectele modificarii conditiilor intr-un singur punct.

ACE, “dumnezeul” de pe orbita si 2012

Vestea buna este aceea ca, existand un avertisment timpuriu,
companiile electrice isi vor putea lua masuri de precautie, precum
ajustarea nivelurilor de voltaj si a cantitatilor de electricitate,
restrictionand transferul de energie electrica astfel incat
„ciocurile” subite de tensiune sa nu provoace un efect domino in
randul retelelor de alimentare. Totusi, vestile proaste nu se
opresc in acest punct, caci sistemele noastre de avertizare din
timp devin tot mai putin de incredere pe zi ce trece.

De departe, cel mai important indicator al timpului
probabil la nivel spatial este dispozitivul NASA Advanced
Composition Explorer(ACE). Lansat in 1997, satelitul respecta o
pozitie pe orbita Soarelui ce il pastraza constant la jumatatea
drumului dintre acesta si Pamant. Contactul sau
neintrerupt cu suprafata solara inseamna ca furnizeaza continuu
rapoarte despre directia si viteza vanturilor solare si ale altor
curenti de particule incarcate care trec pe langa senzorii sai.
ACE are capacitatea de a emite un avertisment cu 15 pana la
45 minute inainte ca o furtuna geomagnetica sa loveasca
Pamantul. Iar companiilor electrice le trebuie aproximativ
un sfert de ora pentru a pregati sistemele in vederea unui
eveniment critic.

Totusi, zic oamenii de stiinta, in cazul evenimentului
Carrington, „emisia masiva din coroana solara” a calatorit atat de
repede incat a ajuns la Terra in mai putin de 15 minute de
la locul unde este pozitionat ACE. In plus, sistemul are deja 11
ani si si-a depasit durata de viata planificata. Detectoarele de la
bordul sau si-au mai pierdut din sensibilitate si nu se stie cand
vor inceta sa mai functioneze, putand claca chiar in momentul
urmatorului flux puternic de radiatie.

Din nefericire, viitorul apropiat nu anunta un inlocuitor pentru
ACE. Alti sateliti de observare solara, precum Observatorul Solar
si Heliosferic (SOHO) pot oferi un oarecare avertisment, dar cu
informatii mai putin detalitate si – crucial! – mult mai tarziu.
Implicarea specialistilor si a politicienilor in aceasta chestiune
este minima, in prezent neluandu-se prea in serios problema… pana
cand, probabil, dezastrul va lovi si va provoca zeci de milioane de
victime.

Cel mai probabil, o furtuna solara ar putea lovi in
primavara sau in
toamna anului 2012, odata cu urmatorul maximum al
Soarelui.
In perioada echinoctiilor, orientarea campului magnetic al
Pamantului catre Soare ne face, in mod particular, vulnerabili unui
asalt plasmatic. Mai mult, in aceasta perioada, consumul de
electricitate este relativ scazut, nefiind necesare, in mod
excesiv, nici incalzirea, nici racirea. Cu numai o mana de retele
electrice functionale, sistemul energetic se bazeaza pe algoritmi
computerizati pentru „gatuirea” cantitatilor mari de energie din
centrale, ceea ce le lasa foarte vulnerabile in calea „ciocurilor”
bruste. Daca, pana atunci, ACE isi va da obstescul sfarsit sau o
minge uriasa de plasma va lovi prea repede pentru ca dispozitivul
sa o semnalizeze la timp,
consecintele vor fi dintre cele mai sumbre, putand arunca o mare
parte a planetei, sau chiar intregul Pamant, in
haos.

Ce este de facut? Nimeni nu stie inca, mai ales ca
guvernele sunt foarte greu de mobilizat in vederea unei
crize cum nu a mai fost pana acum. Factorii de decizie nu
au obisnuinta de a lua in calcul evenimente cu frecventa scazuta,
cum sunt cele de natura cosmica, ce foarte rar se intampla de doua
ori in rastimpul unei civilizatii.

Pe de alta parte, ar trebui sa ne fi invatat lectia din
dezastre naturale precum uraganul Katrina, valul tsunami din
Indonezia sau cutremurul recent din Haiti si sa intelegem ca „putin
probabil” nu este totuna cu „imposibil”. Mai ales cand
miza este atat de mare, iar probabilitatea ca o furtuna electrica
sa loveasca in urmatorii trei sau patru ani, si cu efecte
devastatoare inca, nu este tocmai scazuta. Evenimentul Carrington
s-a intamplat intr-un ciclu solar mediocru, deloc remarcabil;
asadar, pur si simplu, nu avem garantia ca un astfel de eveniment
nu se va relua intr-un ciclu solar neobisnuit, asa cum este cel in
care ne aflam in prezent. Iar daca nu intelegem la timp riscurile
la care ne supune declansarea unei furtuni solare de proportii,
s-ar putea ca multi dintre noi sa nici nu mai aiba ocazia sa
regrete ignoranta de care guvernele mondiale au dat dovada.

CITESTE SI:

• Teoria
  Conspiratiei: Conspiratia NASA si apocalipsa 2012
• Cum ne vom petrece
  sfarsitul lumii?
• 21
  decembrie 2012 – Apocalipsa sau coincidenta?